...să te rupi de lume, să pierzi noțiunea timpului, să stai în parc la 10 seara cu mainile și picioarele dezgolite și să simți cum fiecare adiere de vânt îți mângâie pielea. Încă e vară și gâzele alea mici cât un fir de nisip se urcă pe tine, te gâdilă ușor și te mușcă fără rușine în speranța că o să devii unul de-al lor, și dacă reușești să asculți foșnetul frunzelor și greierii care te îmbie să cânți cu ei, orice gând dispare. Pentru câteva momente poți să auzi povestea copacilor și poți să fii un copac. Poți să te desprinzi de căldura orașului, de grijile mărunte care te macină și care îți presează creierul până în punctul în care ai vrea să-l scoți sau să-l adormi. Și în cealaltă lume, tot ce trebuie să faci e să închizi ochii și să asculți fabuloasele concerte și să simți combinația perfectă de mirosuri: flori, iarbă, frunze, scoarță umedă și pământ plin de vietăți.
Perfecțiunea există în natură și suntem norocoși că ne putem contopi cu ea și putem comunica. Putem să facem schimb de informații. Noi vărsăm grijile prostești și primim în schimb o doză de liniște, iubire, pace și frumusețe. O doză suficientă cât să-ți relaxeze mușchii și să le dea chef de a descoperi locuri noi și să împlinească vise care nu știai că le ai.
Și când se golește, te poți întoarce, pentru că încă se poate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu