Prima data

Se zice ca daca esti silit sa mergi cu cineva un kilometru, du-te doi. 

Asa am facut si astazi seara si drept recompensa, pentru prima data am fost ceruta in casatorie :) Nu ca tanjeam dupa o cerere in casatorie, nici nu vreau sa seduc cat mai multi baieti pentru a colectiona cereri, dar imi inchipuiam altfel acest moment special in care baiatul isi ia inima in dinti si hotaraste sa-si puna capat zilelor (de burlac fericit). Speram ca pentru prima data cand voi auzi cuvintele magice, "vrei sa fii sotia mea?", sa nu ma apuce rasul. As fi vrut sa nu mai pot de emotie, sa-mi musc buzele sa nu plang, dar nu, eu am ras. 

Probabil reactia mea reflecta partial parerea mea despre casatoria din ziua de azi. Cuplurile si oamenii in general nu mai vad casatoria ca unirea in fata lui Dumnezeu, ci este considerata o sporire semnificativa a bugetului. Daca isi permit nunta inseamna ca au bani. Sau au nevoie de banii care urmeaza sa-i "castige". Dar nu vreau sa generalizez. 

Daca am dori doar binecuvantare, multe firme nu ar mai exista. Nu am mai vrea ca la marele moment sa fie prezenti 300 de oameni dintre care despre 200 am auzit doar in povesti, nu am cauta cel mai bun dj/cantaret/formatie, rochiile domnisoarelor de onoare ar putea fi si in culori si modele diferite, meniul ar putea fi mai ieftin de 100 lei, mireasa nu ar mai trebui furata.

Ar fi foarte sec nu? De acord. Nu ar mai sti lumea ca barbatul isi iubeste femeia. Dar de ce avem nevoie de recunoastere? De ce ne pasa atat de mult de parerea celor din jur? Oare chiar face parte din natura umana sau este doar rezultatul efectului de turma?

Nu stiu. Mie imi convine sa fiu singura care stie ca sunt iubita. Daca afla prea multi exista riscul sa fiu tinta celor mai putin fericiti. Pana una alta, casa de piatra tuturor celor care urmeaza sau au facut deja pasul cel mare.

Nu-mi mai pasa

Zilele astea vorbeam cu o colega la facultate si imi spune: "Nu-mi mai pasa de X. Mai demult, numai cand o vedeam ma simteam mai iritata, o criticam, o barfeam. Acum pur si simplu nu-mi mai pasa.". La care eu serioasa ii raspund: "Inseamna ca ai ajuns la un nou nivel de cunoastere si acceptare."

 "Vai Cristina, cata filosofie ai in tine azi"...si rade.

Pai ce alt motiv ar putea exista? Nu se poate sa nu-ti mai pese de o persoana pe care inainte o blamai, numai daca ai ajuns la un alt nivel, decat daca esti mai bun. Odata ce iti dai seama si esti constient ca pe unii nu-i duce capul foarte mult, nu te mai enervezi cand ii auzi aberand, nu-ti vine sa ii iei la bataie, sa-i corectezi sau sa te aperi. Stii ca atata poate si ii lasi fericiti in lumea lor.

Fiecare are lumea lui. Conceptii, pareri, structuri de valori pe care nu ai cum sa le modifici, face parte din organizarea celulelor, de aceea nu exista doua persoane identice. Omul se schimba doar prin experiente proprii repetate sau printr-un moment cheie, de rascruce, critic. Asa cum se intampla cu oamenii obezi de exemplu. Nu se opereaza sau nu incep o dieta serioasa, pe termen lung pana nu afla ca sunt in pericol de moarte. Si atunci se produce o ruptura.

Sa fii mai detasat, mai sigur pe sine e pentru unii foarte usor si extraordinar de greu pentru altii. Tine de personalitatea fiecaruia.

Exista oameni foarte agitati, care tot timpul au de comentat si care se streseaza foarte mult. Pentru ei sa invete sa mai si taca, sa se abtina de la comentarii inutile, sa nu-si manance nervii in certuri in care nu exista adevar absolut este foarte greu. Dar nu imposibil.

Pentru cei din fire mai retinuti, mai calmi, sa ajungi la o stare de nepasare e foarte usor. La ei exista in schimb riscul de a ajunge in cealalta extrema: sa nu se mai exprime defel. Nici asa nu-i bine. Trebuie sa existe un echilibru in tot.

Sa stii sa fii serios si responsabil, dar sa si glumesti si sa te joci. Sa stii sa te impui si sa-ti spui punctul de vedere, dar sa si lasi de la tine. Trebuie sa ajungem sa fim fericiti in lumea noastra si sa ne dam seama ca intotdeauna adevarul e la mijloc.

Pentru mine adevar e ca nu mai exista spiritul Craciunului. Pentru altii adevar e ca cea mai frumoasa perioada a anului e Craciunul, ca doar vine Mosu'! Fiecare se bucura in felul lui. Macar haideti sa ne bucuram impreuna.

Cele 7 pacate de capetenie

Toate faptele rele sunt facute cu un motiv. Nimeni nu fura, omoara, batjcoreste din fericire, dintr-o stare launtrica de pace si armonie. La baza neintelegerii dintre oameni, a relelor din lume stau cele 7 pacate de capetenie: mandria, zgarcenia, desfranarea, lacomia, invidia, mania si lenea. Cand vedem oameni care simt si fac opusul acestor lucruri, ii consideram ciudati, prosti, ori slabi.

Cum sa fii bun, sa lasi de la tine? Dupa aceea oamenii te vor calca in picioare, vor considera ca si-au gasit fraierul. Dar nimeni nu se gandeste la conventiile sociale. Teoria spune (si practica o dovedeste) ca daca te comporti frumos cu cineva, ii faci o favoare fara sa ceri ceva in schimb, data viitoare cand vei avea tu nevoie de ajutor se va simti obligat sa te ajute. Din nou fara sa ceara nimic in schimb. Scarpina-ma sa te scarpin. Si asa se formeaza un cerc vicios. La fel se intampla si cu cadourile de Craciun, zi de nastere, nunti. X mi-a dat un cadou de ziua mea, acum trebuie sa-i cumpar si eu ceva, l-am chemat la nunta, acum trebuie sa merg si eu la a lui. Poate la baza nu sta iubirea neconditionata, dar cu siguranta ne face viata mai placuta. Ar fi mai putina tensiune fara certuri, razbunari si manipulari.

Pe acelasi sistem se poate merge si in viata de zi cu zi.  Dai din putinul tau, lasi garda jos si treci cu vederea unele iesiri, si inevitabil vei primi in schimb ceva bun. Pana la urma tot iti astepti recompensa, pentru ca ti se pare nefiresc sa cedezi, sa te lasi folosit, ti se pare ca devii un om slab, oamenii nu se mai uita la tine cu admiratie, ti se face frica ca vei suferi.

Dar oare nu oamenii slabi sunt cei puternici? Ti se pare ca sunt nedreptatiti, ca sufera, ca nimeni nu-i admira. De fapt, ei nu au asteptari prea mari de la cei din jur si riscul sa fie dezamagiti e mai mic. Ei tac si fac. Dar si cand realizeaza ceva, nu afla multa lume. Si apoi afli intr-o zi un trecut plin de reusite si te intrebi cum a reusit.

Ar trebui sa incercam o zi sa fim oameni slabi. Nu sa ne schimbam, pentru ca schimbarea de multe ori duce la singuratate. In zilele noastre, sa fii altfel e greu, poate esti apreciat, dar tot singur ramai. Dar poate asa a fost intotdeauna si ni se pare ca noi suntem mai speciali.

La urma urmei, fiecare se crede centrul universului. Doar ca nu suntem.

Numai geniile folosesc mijloacele de transport in comun

Cred ca asa gandesc cei de la Facultatea de Stiinte Economice Oradea, avand in vedere faptul ca doar studentii cu medie peste 9.60 au primit 50% reducere la abonamentele OTL. Cum se face ca in anii precedenti se dadeau reduceri pentru cei cu media peste 8? Inteleg ca exista un buget, limitat si el si mi se pare firesc ca cei care se straduiesc si au note bune sa fie rasplatiti pe diverse cai, dar chiar asa?
S-a ajuns ca la Marketing si comunicare in afaceri sa primeasca reducere 100% 2 persoane, aceleasi care primesc si bursa. Daca nu sunt o minte luminata inseamna ca am mai multi bani?
Nu ma refer aici la reducerea de 50% de care toti studentii beneficiaza, ci de restul pana 100%. Nu e tot una sa circuli gratis, sau pe 25 de lei lunar.
Se pare ca m-am obisnuit cu prea mult bine. Nu-i nimic, ma voi stradui sa iau doar note de 9 si 10.
Not!

Sa intram in rand cu oamenii normali

Acum ca v-am zis despre ultima mea zi, ar fi timpul sa va spun si cate ceva despre mine.
Sunt din Oradea, am 22 de ani, sunt studenta la Facultatea de Stiinte Economice, master anul I, specializarea Marketing si comunicare in afaceri. Sunt si cu ce folos? Pe sistemul "stii si la ce te ajuta ca stii?" Despre asta intr-un post viitor :)
Am doua prietene foarte bune, Andreea(22) si Hanina(26, sper ca o sa ma ierti) si ne-am autoporeclit Powerpuff girls :) Am vazut maxim doua episoade, eu nu prea ma dau in vant dupa desene. Toate trei cantam in diverse coruri din oras, ele de mai de mult, eu de vreo 2 ani si din toamna suntem eleve ale Scolii Populare de Arte Francisc Hubic, sectiunea canto clasic.
De ceva vreme incoace am o manie. Inregistrez cu ajutorul unui mp4 player tot ce apuc: concerte, spectacolele de la opera, repetitiile de la cor, drumurile de intoarcere de la diverse deplasari cu corul...ma asigur ca voi avea amintiri diverse, si video si audio si sub forma de poze.
Am un profesor la facultate foarte tare care ne-a obligat sa ne facem site unde sa punem referate si proiecte..eh..daca ar vedea ca acum am si blog, ar fi mandru de mine :D Tot respectul pentru domnul Coita.
Mai multe despre mine veti afla in curand, nu sunt secretoasa. Si daca am secrete adevarate, le pastrez stric pentru mine si le voi lua cu mine in mormant.
Observ ca vorbesc destul de mult despre moarte, nu stiu de ce :)

Incepem cu sfarsitul

Salutari tuturor!
Numele meu este Cristina, mai exact Kiss Paula-Cristina...da..chiar asa ma cheama :)
Pentru primul post ar trebui probabil sa va zic cate ceva despre mine, despre prima zi a blogului, despre ce imi propun, chestii din astea, dar..haideti sa incepem invers..va voi zice despre ultima mea zi.
Acum mai bine de o luna mergeam la un interviu pentru un job, vreme urata, ploaie, tramvaie ciuciu (era perioada aceea in Oradea cand pe anumite segmente circulau doau autobuze), aglomeratie, miros de transpiratie, o veselie. Eu aranjata, imbracata frumos, tocuri..vreau sa cobor din autobuz si pac! ma trezesc in genunchi :) Am alunecat de pe ultima scara si am cazut. Desi ma dureau ingrozitor genunchii (vreo 3 zile nu am putut sa cobor nici o treapta ca un om normal), m-am ridicat, m-am sters cat am putut si am mers la interviu dar..nu m-au angajat, nu va bucurati prea tare.
In acea zi am avut o revelatie..voi muri cazand pe scari si rupandu-mi gatul. Sunt absolut convinsa. Nici nu concep alta varianta. De la acea intamplare, de cate ori ma impiedic(ceea ce se intampla destul de des), inchid ochii si ma vad imprastiata pe jos, cu pantofii la 5 metri departare. Nu sunt genul de om paranoic, nici fricoasa nu sunt, ba chiar ma bag in tot felu de prostii fara sa gandesc. Pur si simplu stiu!

Voi v-ati gandit vreodata in ce circumstante veti da ortu' popii?